Aledonia

am si eu un fic original
E gen fantasy....dar mai incolo si ceva love....pareri critici ceva?


CAP.1-SEMNE DE NELINISTE IN ELDEN

Clopotelul suna vesel, de parca s-ar fi abtinut un car de ani. Instantaneu, fu insotit de usi trantite si strigate vesele, facand o larma de nedescris pe coridoarele scolii. In scurt timp, elevii isi formasera grupuri, discutand si razand, bucurandu-se de recreeatie. Toate incaperile erau goale, aerul monotoniei lectiilor parand un fel de virus cumplit, cu exceptia uneia. Ca mai toate clasele, avea peretii strabatuti de un fel de vinisoare negre, putin vizibile datorita varului ce le acoperea. Pe pereti stateau diferite planse, culorile cu spatii albe aratand faptul ca fusesera lucrate manual, iar pervazurile ferestrelor erau impodobite cu plante mari, verzi si lipsite de flori. Bancile, facute in totalitate din lemn, ca si scaunele, erau acoperite de foi, pene si calimari, unele, neavand dop, stand intr-o pozitie periculoasa de varsare. Numai scaunul din prima banca era ocupat de catre o fata de cel mult 15 ani, ai carui ochi de un galben sticlos se mutau de pe un rand pe altul al cartii de care parea absorbita. Purta o rochie de un rosu sters, cusaturile aratand vechimea si, totodata, situatia ei materiala. Parul argintiu, ce-i ajungea pana pe la mijlocul spatelui, fusese intotdeauna un motiv de batjocura pentru ceilalti. Era ciudata, si o stia. Infatisarea "nesanatoasa", dupa spusele preotului din sat, fusese subiectul distractiei celorlalti copii, determinand-o sa fie cat mai retrasa, evitand pe cat posibil orice fel de conversatie. Nu degeaba isi gasise loc in prima banca. Fiind mai aproape de catedra profesorului, orice gluma neplacuta la adresa ei nu scapa neobservata in timpul orelor. In pauza, cu putin noroc, nimeni nu se obosea sa-si piarda vremea cu ea, ramanand ca si acum singura. De-a lungul timpului, incepuse sa iubeasca acea singuratate. In mod ciudat, ii dadea un sentiment de siguranta. La un moment dat, niste cuvinte gasite in cartea aceea veche, daruita de catre profesorul de istorie in urma cu cateva zile, ii captasera atentia. Se vorbea despre magie! O putere ce-o fascinase dintotdeauna si ii insotea visele, desi nu spera s-o capete vreodata. Magia nu era un dar des intalnit, iar cei ce-o detineau erau considerati nobili, binecuvantati de zei. Fata zambi, apoi, luand pana alba, de gasca, de pe banca, ii inmuie varful in calimara deschisa. Incet, cu grija, sublinie randul ce-o interesa, apoi dadu inapoi foile pana cand ajunse la prima. Nota repede numarul paginii unde gasise cuvintele, urmand sa le desluseasca taina acasa. Cerneala proaspata sclipi in lumina soarelui, ale carui raze invingeau praful asternut pe fereastra. Clopotelul se facu auzit, insotit de data aceasta de niste sunete de protest, iar in mai putin de 5 minute clasa se umplu. Dintr-o data, un baiat blond, cu ochii albastrii, genul perfect menit sa n-aiba probleme in alegerea unei iubite, se apropie de fata din prima banca, luandu-i cartea din fata pe neasteptate.
-Da-mi-o! se rasti ea, insa tonul ii trada sentimentul de frica, atat pentru ce-o astepta, cat si pentru soarta cartii.
-Calma, Tami, ma uit doar, facu colegul sau pe un ton bland, desi ochii ii sclipeau de rautate.
Rasfoi paginile, zarind printre altele si randurile subliniate. Incepu sa rada, bucurandu-se in acelasi timp si de atentia acordata de ceilalti elevi. Curiozitatea ii facuse pe toti sa se stranga in jurul celor doi, lasand deoparte orice alta activitate.
-Magie! pufni baiatul blond, apoi privi spre ceilalti. Hei, calmati-va! Tamivia se documenteaza despre vrajitorie si are tot dreptul, nu?
Facu semn spre fata care-si privea cartea ingrijorata si capatase o culoare rosiatica.
-Vrajitoarea! striga cineva, declansand un ras general.
-Ce faceti? tuna o alta voce, ce nu parea deloc amuzata.
Copii incremenira in fata furiei profesorului de istorie, unul neindraznind sa mai scoata vreo replica. Baiatul blond arunca cartea pe masa, apoi fiecare isi ocupa locul in banca. Tamivia deschise caietul si amaraciunea din suflet abia daca-i permise sa raspunda atunci cand fu strigat catalogul. "Vrajitoare"! Cei pe care-i admira ea erau magii. Vrajitoria o asocia cu demonii, probabil din pricina influentei povestilor auzite. Ora trecu ca melcul. Profesorul bombanea ceva de niste razboaie, insa ea, cu toate ca-l privea fix, vedea prin el, neauzind niciun cuvant. Constienta ca trebuia sa invete din carte, isi stranse lucrurile, ingramadindu-le intr-o geanta jerpelita, apoi parasi clasa grabita, dornica sa se indeparteze cat mai repede de colegii ei. Traversa holul in graba, reusind sa paraseasca scoala cu doar cateva insulte rautacioase venite din partea baiatului blond. Trecu de poarta ruginita, mergand pe drumul batatorit si uscat. Elden era poate cel mai linistit sat de pe continentul de la Apus. Ca orice tarani respectabili, locuitorii sai aveau ca ocupatie principala agricultura si cresterea unei mici turme de oi. Casele vechi, mici si fara etaje, se bazau pe zicala: "fiecare unde-apuca", fiind ridicate oriunde se gasea un loc bun. Drept urmare, pastrasera si anumite distante fata de casa vecinului, ograzile devenind foarte mari. Tamivia strabatea drumurile fara a le da atentie, facand totul din reflex. In cele din urma ajunse in dreptul uneia dintre case, aflata fix in centrul satului. Deschise usita verde, asemeni ierbii ce se intindea dincolo de el, usor confundabila cu gardul de aceeasi culoare, perfect obisnuita cu scartaitul lui obisnuit. Nici n-apuca sa-l inchida, ca auzi latratul gros al unui dulau negru. Cainele, negru, cu urechi scurte si de talie mare, se si repezi aspra ei, aproape daramand-o. Continuand sa latre, dadea innebunit din coada, mai ales cand mana fetei ii ciufuli blana.
-Ce bine c-ai ajuns!
Elavia, o batrana ca din povesti, cu un batic negru pe cap si putin cocosata, pasi afara din casa, zambind spre nepoata sa.
-Am taiat un pui azi. Mancarea mai dureaza, deci mai ai timp sa vezi de orataniile alea. Inchide-le pana nu incepe furtuna!
Tamivia isi lasa geanta in grija cainelui, nu tocmai incantata de balele acestuia, si, luand o matura veche, intra in cea de-a doua curte. Mai mica decat prima si lipsita de iarba, era locul destinat animalelor. Gainile scormoneau lenese pietrisul, deloc incantate sa fie prinse cu forta si inghesuite in cotet. Dupa ce termina si cu gastele si ratele, mult mai galagioase, fata se spala la un furtun din spatele casei, apoi arunca o privire spre cer. Norii de un gri apropiat de negru nu prevesteau nimic bun, asa ca nu mai zabovi si intra in bucatarie. Incaperea era mica, varuita in albastru, singurul mobilier fiind masa din dreptul ferestrei si un dulap cu doua usi, fixat pe un perete. In coltul cel mai din fund se gasea si o soba, alaturi de cosul cu lemne ce erau pe sfarsite. In clipa incare un scaun fu tras de sub masa, motanul pestrit sari pe podea, cu un marait. Amuzata, Tamivia ii arunca un colt de paine si, dupa ce-l privi lung, pisica il lua in gura, ducandu-se in coltul ei din spatele dulapului. Elavia veni in scurt timp, dar inchise usa in urma ei. Ceva din privirea batranei arpinse curiozitatea fetei.
-S-a intamplat ceva?
-Nu-mi plac norii aia, replica aceasta.
Restul mesei decurse in tacere. De obicei nu vorbeau prea mult, dar astazi linistea parea mult prea apasatoare. Lasand castronul gol pe masa, Tamivia privi pe geam. Bunica sa era ingrijorata....si nu-i venea sa creada ca doar din cauza unei simple furtuni. Cand soarele se gasea la apus, natura se dezlantui. Mii de fulgere aurii brazdau cerul, ca si cum ar fi vrut sa-l crape in doua, in timp ce tunetele zguduiau pamantul. Nu incepuse ploaia, dar nici mult nu mai avea. Pe strada nu era tipenie de om, fiecare inchizandu-se in adapostul propriei case. Elavia spala vasele, iar Tamivia iesi in prag. Deasupra usii exista un mic acoperis, sub care ii placea sa stea cand ploua, bucurandu-se de racoare. Furtunile nu-i produceau nici macar fiori, fiind ceva obisnuit prin acele locuri. Oare si ceilalti copii reactionau la feli de calmi in fata naturii? Totusi, o incanta stricarea vremii. Ploaia aducea baltoace, iar baltoacele aduceau motive de chiuleala, deci in mod sigur a doua zi urmau sa lipseasca multi. O pala de vand ii ravasi parul si ii dadu o senzatie de frig. Tocmai se pregatea sa plece in cautarea unei bluze, cand un schelalait ii atrase atentia. Cunoscand placerea salbatica a cainelui de a jumului gainile, ramanand de cele mai multe ori cu capul blocat in cotet, fata se repezi intr-acolo, sperand sa mai intarzie putin stropii reci.
-Rami, unde ti-ai mai varat botul de data...., incepu, insa imaginea o facu incapabila sa mai rosteasca vreun cuvant.
Cainele era mort, dar cineva isi facea de lucru la cotet.

Well sa fiu sincera sunt in balanta. Am doua observatii:
1. Dupa al doiulea rand din primul paragraf trebuia aliniat
2. Tamivia este dej ao Mary sue treucta prin multe. O drama generala, banala deja devenita hilara.
Totusii imi place felul in care ai descris partea aceea cu blondul, insa nu-mi place felul in care a aparut el, prea banala introducerea cu "Deodata". Inca ceva? Nu ma injura insa sunt prea obosita sa trec de jumatatea textului, voi citi maine si daca dau de altceva dau edit
Cu respect
Existence

Am citit si eu ce ai scris, draga Lina si sa sti ca imi place.

Imi place cum faci descrierea este foarte reusita.

Ce complicat mi se pare numele de Tamivia, tot timpul il uit, dar in asta consta originalitatea, nup?

Intr-un fic ar arata mai bine daca in loc de 15 (cum ai scris tu in capitol) sa scri "cincisprezece" . Arata mult mai bine .

In rest ficul imi place si astept nextu.

Pwp :*

See ya!

Yep..Deci ti-am mai citit o data fic-ul si mi-a placut foarte mult...Nu te-am vazut in viata mea cu un fic "Love"...Am mai spus ca nu comentez fic-urile altora ca eu scriu mult mai urat,deci...Astept urmatorul capitol^^

wowl...va multumesc mult pentru comment-uri
ma omoara aliniatu ala....nu merge...yo-l pun, el dispare...asa...Kumiko, de ce nu comentezi? daca vezi ceva facut prost, zi...nu are nimic de-a face cu felul in care scrii tu (daca mai zici ca scrii urat ne certam).
so...next chapter, ceva mai...sadic

CAP.2- FRICA MORTII

Ochii fetei, in care se citea groaza, in acel moment mai presus de suferinta, cercetara trupul cainelui, in jurul caruia se formase o balta de sange proaspat. Blana ii era brazdata de niste taieturi paralele, adanci, ce se gaseau si pe gat. Animalul murise cu ochii deschisi, avand o privire sticloasa. Botul ii era usor intredeschis, ca si cum ar fi scancit. Ocolindu-l cu grija si parca fiindu-i teama sa-l atinga, Tamivia se apropie de cotetul gainilor. Deschise usa ce se balansa in gol, dar in clipa urmatoare o tranti la loc. Ramasa sprijinita cu spatele de peretele adapostului si cu mana la gura, incepu sa tremure incontrolabil.
-Tamivia!
Glasul bunicii ei paru s-o ingrozeasca si mai rau. Elavia nu-i puse intrebari, constienta ca fata nu i-ar fi putu raspunde...Nu dupa ce vazuse macelul din cotet! Luand-o de dupa umeri, o conduse in bucatarie, neuitand sa incuie usa.
-Tu ai facut asta?
Ceva mai calma in fata unui ceai fierbinte, Tamivia isi ridica privirea pana cand o intalni pe cea a bunicii sale. Tonul acela rece, acuzator, ii era strain.Elavia, care mereu fusese intelegatoare si in bratele careia gasise mereu adapost, o credea pe ea vinovata de moartea pasarilor si a cainelui, a patrupedului ce-i fusese ca un frate.
-Bunico...., ingaima intr-un tarziu, socata si nesigura.
Aceasta ii facu semn sa taca, clatinand din cap.
-Mda...tu n-ai fi fost in stare....nu ma lua in seama. Era doar o presupunere.
Fata tacu, dar acele cuvinte nu fura uitate.Cu privirea pierduta in lichidul din cana, continua sa intoarca vorbele pe toate partile, mici banuieli facandu-si loc in mintea ei, desi se stradui sa nu le dea crezare. Noaptea se lasase cu repeziciune asupra satului. Luna nu-si mai arata fata, lumina sa fiind inlocuita de cea a fulgerelor. Toate casele erau cufundate in intuneric si tacere, locuitorii fiind mult prea obisnuiti cu vremea rea, insa dezlantuirea furtunii era atent supravegheata de catre Tamivia. Cu privirea atintita asupra geamului, tanara se ghemuise in pat, putand cu usurinta sa pretinda ca doarme in cazul aparitiei batranei in camera. Totusi, acea camera nu mai era la fel, nu atata timp cat presul de la picioarele patului era gol. Singurul si cel mai bun prieten o parasise pentru totdeauna. Inabusindu-si un suspin, stranse patura in maini, cu ochii plini de lacrimi. Parca o parte a sufletului ei plecase sa-l intovaraseasca pe Rover in lunga si ultima sa calatorie. Brusc, niste susoteli o smulsera din lumea gandurilor. Impinsa de curiozitate si ignorand atingerea frigului in lipsa paturii, Tamivia se ridica din pat, apropiindu-se incet de usa. Cu inima cat un purice, apasa usor clanta, deschizand-o. O bloca cu piciorul si se repezi asupra crapaturii. Bunica sa vorbea cu un barbat inalt, solid, imbracat cu o armura cenusite. Pe cap purta un coif de aceeasi culoare, insemnat cu un simbol, ascuns din pricina beznei noptii.
-In zori satul va fi un cimitir, spuse cu o voce groasa, in care se citea o placere enorma.
-Cam tarziu, il mustra Elavia. Ia-o pe fetiscana mai intai.
Soldatul incuviinta din cap, disparandu-i veselia, dar nu indrazni sa treaca pragul.
-Daca o omoara demonii, ma va omori Dugal pe mine! Totusi, am incredere in tine, Elavia. Daca creeaza probleme...
Ochii batranei scanteiara, pe fata aparandu-i un fel de ranjet.
-Monstruozitatea aia mica, speriata si de umbra ei? De ce nu te convingi singur?
Facandu-i semn s-o urmeze, femeia se intoarse, cu privirea atintita asupra camerei Tamiviei. Ciocani usor, apoi deschise usa. Camera era cufundata in intuneric si liniste, singurul sunet fiind cel al picaturilor de ploaie prabusite pe acoperis. Cu pasi siguri, Elavia se apropie de pat, de paturile sub care se ghemuise nepoata sa. Le dadu la o parte cu o miscare agresiva, zarind...alte paturi! Tamivia nu mai asteptase sa fie martora la reactia bunicii ei cand avea sa-i descopere disparitia. Alergand prin ploaie, cu camasa de noapte uda si lipita de corp, se simtea rupta de acea lume. Vorbele batranei ii rasunau in minte, aducand-o in pragul lacrimilor. Invaluita de durerea din suflet, nu constientiza agitatia din jur, pana cand imaginea unei case inflacari o facu sa inceteze fuga. Instantaneu, flacarile lacome inghitira alte trei locuinte. Oamenii alergau si tipau, printre ei zarindu-si proprii colegi. Baiatul blond fu usor de recunoscut. In locul adolescentului solid si mandru, statea un baietel plouat, cu ochii mariti de groaza. O secunda mai tarziu, ceva ca o umbra ateriza asupra lui, doborandu-l, in timp ce un tipat sfasietor se adauga celorlalte. Tamivia ingheta, hipnotizata de acea aparitie fantomatica. Un singur gand le domina pe celelalte: cel pe care-l urase atata, cel care o tachinase din pricina infatisarii ei n-avea sa se mai planga niciodata de imaginea ei. Era mort! Nu o credea, dar o simtea. Speriata de acea frica straina, de gandul mortii, facu cativa pasi inapoi, cu mainile impreunate si stranse la piept. Casele ardeau, oamenii panicati se raspandeau peste tot, iar umbre picate din cer ii prindeau pe care unii, inaltandu-se apoi cu ei in vazduh. Dintr-o data, una din acele fiinte ateriza in mijlocul strazii principale, la mai putin de un metru de prada sa: o fetita cu o privire terorizata, inlemnita de groaza. Creatura avea cap de lup, cu niste trasaturi omenesti vagi, corp uman, solid, brate si picioare lungi, terminate cu gheare, pe spate purtand o pereche de aripi scheletice. Monstrul era negru ca smoala, singurele pete de culoare fiind coltii albi si ochii galbeni...galbeni ca ai ei. Cu un tipat scurt, Tamivia se indeparta, insa ghearele demonului se abatura asupra ei. Zapacita si nemaifiind constienta de ce se intampla, simti ca-i cedeaza genunchii si se prabusi pe pamantul ud, imbibat de ploaie si sange, ca si camasa subtire, devenita visinie. De-abia atunci exploda durerea, taiandu-i respiratia, o durere insuportabila, ce o smulgea dintre cei vii. Aerul parea sa nu-i mai intre in plamani, in scurt timp suferinta trupeasca amestecandu-se cu cea sufleteasca. Oare avea sa se duca dupa Rover? Sa moara asemenea lui? Incet, privirea i se intuneca...Vag de tot, auzi falfaitul unor aripi. Probabil alti demoni, adunati ca o haita de lupi in jurul prazii. Simti ceva atingand-o, o rasuflare fierbinte, insa inainte de a putea vedea ce anume veghea asupra ei, lesina inaintea ochilor ca doua faclii ai unei adevarate legende.

Ettooo...Nu am putut sa fiu atenta la toat epropozitiile ca mama vorbeste la telefon(Eh...E si ea Elena...)...Si am gasit cateva mici greseli....

Lina*Shany a scris:

putu

Cred ca era putut

Lina*Shany a scris:

Tonul acela rece, acuzator, ii era strain

Nu stiu de ce,dar asta imi aminteste de Apostol din Padurea Spanzuratilor....

Lina*Shany a scris:

cenusite

Poate cenusie

Lina*Shany a scris:

inflacari

Si mie mi-e stricat Space-ul pe jumatate dar inca merge^^

Lina*Shany a scris:

iar umbre picate din cer ii prindeau pe care unii,

Scuze..Pe asta n-am prea inteles-o =.=

Deci...E dragut capitolul 2(Ca sa vezi ca acu s-a oprit si papagalu')...Si e sadic...Dr imi pare bine ca "baiatu' blond" a murit =w=...Astept urmatorul capitol!Ja'ne!

Am mai citit inceputul acesta de poveste, dar, sincer, imi place mai mult varianta de aici, ai facut cateva modificari, nu? Eh, ti-am mai zis, imi place stilul tau, nu ma plang, mai mare atentie la redactare si te astept cu un nou capitol. Chiar ma intereseaza fic-ul asta

ms mult de commenturi Kumiko si Remy..a...in legatura cu modificarile...am avut doua ficuri...ambele incepute prost...le-am combinat si a iesit asta....dar e modificat mult
eh, sper sa mearga si in continuare...
next:

CAP.3- O NOUA CASA

Inaintea ei se afla adancul nesfarsit al prapastiei. Privea spre portiunea intunecata, unde razele soarelui nu aveau puterea sa ajunga, cand un glas familiar ii rosti numele. Se intoarse, vazand cum bunica sa o chema la ea, departe de haul fara fund. Nu raspunse chemarii. Propriile instincte o opreau. Clipi, si in locul batranei aparu un demon. Creatura se repezi intr-un atac fulgerator, dar, inainte s-o poata atinge, imaginea se dizolva, intunericul izvorand din toate partile. Totusi, acea bezna parea strapunsa de o lumina slaba. Cu un geamat, Tamivia deschise incet ochii. O durea intreg corpul, iar capul ii vajaia. Dupa un timp, mintea i se limpezi, ultimele intamplari derulandu-se ca un film de groaza: cainele, bunica sa, casele inflacarate, demonii! Ochii i se umplura de lacrimi si arunca oprivire asupra locului in care se afla, incercand sa evadeze din propriile ganduri. Era o camera mica, destul de modesta. Din dreapta patului o atingeau bland razele firave ale soarelui abia rasarit, ce patrundeau prin fereastra larg deschisa. In mijlocul incaperii trona o masuta cu rol de suport pentru un teanc de foi, iar sub ea se gasea un scaun. Dar nimic nu era la fel. Rover nu mai dormea la picioarele patului, Elavia nu venea s-o trezeasca, casa aceea nu era a ei. Simplul fapt ca se gandise la bunica facu ca ura si mahnirea sa-i inunde sufletul. Bunica ei draga, ce-i fusese ca o prietena, ca o mama, bunica ei care se bucurase de distrugerea satului, de moartea oamenilor si care ar fi fost in stare s-o dea pe mana celui ce adusese demonii. O durere cumplita o smulse din lumea ei. Incet si cu teama, indeparta patura si zari, pe sub camasa de noapte, niste bandaje in jurul mijlocului.
-Te-ai trezit? facu un glas gros, strain.
Isi ridica privirea, intalnind-o pe cea a unui batran, cu chipul extrem de linistitor. Cu spatele putin cocarjat, parul si barba de culoare alba, o fixa cu niste ochi cenusii, extrem de vioi.
-Cum te simti? o intreba cu blandete, parca intelegandu-i suferinta.
-Bine..., murmura Tamivia, facand o incercare zadarnica de a se ridica.
Mosneagul pufni, cu o privire jucausa.
-O incapatanare vizibila, o calitate sau un defect, zise ca pentru el, apoi parasi camera.
Fata se uita in urma lui, nedumerita. Inainte de a apuca sa-si puna prea multe intrebari, batranul se intoarse cu un castron de lemn, pe care i-l inmana. Desi nu se omorase niciodata cu mancarea de legume, Tamivia nu scoase un sunet cat manca. Mosneagul se aseza pe scaunul scos de sub masa si, sprijinit de toiag, privi pe fereastra. Ceva ca o pasare trecu prin dreptul geamului, facandu-l sa zambeasca.
-Te-ai saturat? o intreba intr-un tarziu pe tanara mult prea timida ca sa scoata vreun cuvant.
Aceasta incuviinta din cap. Nu-l cunostea pe strainul acela, nu-i stia intentiile, dar oarecum ii inspira o mare incredere.
-M...multumesc, domnule....
Batranul se intoarse catre ea, cu o privire binevoitoare.
-Probabil te intrebi cine sunt, si pe buna dreptate. Mai intai insa vreau sa aud varianta ta. Cine crezi ca sunt? Vreau adevarul, oricat de patetic ar suna.
Tamivia ezita. Avea banuielile ei, bazate pe cunostinte capatate din carti....din acele carti ce reprezentau unul din motivele pentru care era batjocorita de toti. Amintirile dureroase o impiedicara sa raspunda. Totusi, tacerea mosneagului o incuraja. Parea dispus sa astepte si o zi, pana cand ea avea sa fie pregatita sa-i dezvaluie gandurile ei.
-Un...tamaduitor, incerca pe o cale mai ocolita.
Acesta paru multumit.
-Pe-aproape....dar mai bine mi s-ar potrivi vraci, iar vraciul asta are si un nume: Nurov. Si tu banuiesc ca ai, sau vorbesc cu o persoana anonima?
Vorbele sale ii starnira rasul Tamiviei. Incet, Nurov ii castiga increderea. Reusi s-o determine sa nu se mai inchida in sine, cum facuse atata amar de vreme, ci sa dea glas gandurilor. Astfel afla totul: cum se nascuse cu infatisarea hidoasa, cum o sacaiau colegii, cum auzise conversatia dintre bunica ei si acel soldat si cum simtea lipsa lui Rover. Vraciul ii completa povestea, desi ea nu fu tocmai incantata sa afle ca zacea de doua zile acolo. La inceput, nu-i veni sa creada, dar stomacul gol era intru totul de partea vraciului. Vorbele lui facura sa dispara anumite intrebari si totodata dadura nastere la altele noi. Din cate pricepu, nu el fu cel care-o salvase din ghearele demonilor. Nu-i pomeni despre asta, dar isi fixa bine in minte gandul.
Timpul nu trecea usor. Din pricina ranilor, Tamivia fu slita sa stea numai in pat in urmatoarele zile. Erau momente cand durerea devenea insuportabila si atunci Nurov soptea cuvinte numai de el stiute, alinandu-i suferinta si oferind drept raspuns un simplu zambet in fata uimirii ei. De indata ce se mai vindeca, desi ea se astepta sa mai treacacel putin o luna, izbuti sa se ridice din pat. De-abia atunci descoperi cu adevarat locul in care se afla. Casa vraciului, formata din patru camere si o bucatarie, se gasea in inima muntilor. Siluetele lor masive tarmuiau padurea, ridicandu-se la mii de metri, cu varfurile inzapezite. Vazut prin fereastra, peisajul era asemeni unei picturi in rama. Totusi, cand Tamivia insista sa vada si modul in care fusese modelata natura in spatele casei, unde nu dadea niciun geam, Nurov o opri.
-Inainte de asta, am nevoie de juramantul tau.
Fata il privi cu ochi mari, dandu-si seama ca era pe cale sa descopere unul dintre secretele batranului. Sprijinindu-se de un perete, observa seriozitatea cu care o privea, nelinistindu-se. Vraciul ii intinse mana.
-Juramantul asta nu va putea fi incalcat. Pur si simplu o putere te va impiedica sa dezvalui ce vei vedea aici. Juri, Tamivia?
Fara sa puna intrebari, ea ii atinse mana.
-Jur.
Nici nu termina de rostit cuvantul, ca o sclipire aurie exploda intre ei. "Magie", sopti o voce entuziasmata din capul ei, dar o ignora. Totul se petrecuse intr-o secunda, nu putea fi sigura de nimic. In plus, o macina curiozitatea. Pasi pe langa Nurov, schiopatand putin, si deschise usa ce dadea in spatele casei, impietrind in prag. Simtea ca lumea ei ramasese undeva in viitor, iar trecutul reinviase, povestile pe care le credea simple basme alcatuind o noua lume. Inaintea lor, inabusindu-si un cascat, se afla o fiinta evadata din legende. Cam cat jumatate de casa, avea un corp solid, cu picioare puternice, terminate, ca si la demoni, cu gheare. Coada se subtia catre capat, asemeni unui bici, varful aflandu-se sub una dintre cele doua aripi, situate de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Gatul gros se termina cu un cap cu bot lung, ochi galbeni cu pupile verticale, deasupra carora porneau doua coarne. Animalul casca din nou, aratandu-si gura imensa si dantura ascutita, apoi se ridica, trupulsau acoperit cu solzi albi ca sclipirea unei stele reflectand razele soarelui. Dragonul isi intoarse capul, facand-o pe Tamivia sa dea inapoi, speriata. O durere ascutita ii strabatu corpul, moment in care vraciul o sprijini, impiedicand-o sa cada pe spate.
-Nu te teme, fetita draga. Lui ii datorezi viata.
Fiind incapabila sa raspunda, ea se uita la magnifica fiinta, simtind fiori pe sira spinarii cand privirea dragonului o intalni pe a ei. Cum, necum, acea privire incarcata de ani ii stinse durerea sufleteasca, compensand orice gand de dor indreptat catre viata pe care, candva, o dusese in Elden.

Da, modificari dramatice, dar esenta ramane aceeasi: fata, dragon, magie. Intotdeauna am adorat povestile de genul asta. Stii ca nu am ce comenta la stilul tau, tu scrii foarte bine, pur si simplu, asa ca nu imi ramane decat sa astept continuarea cu nerabdare

Vin cu comentarii ^^ :

Primul capitol :

ai carui ochi de un galben - nu cumva este cu doi ,,i'' ? eu asa zic

Deschise usita verde, asemeni ierbii ce se intindea dincolo de el - daca vorbim de asemanarea ierbii cu usita (desigur ca asta e) atunci nu spui dincolo de el ci dincolo de ea nu ? ca usita e la feminin

aspra - asupra (got you :p)

nu tocmai incantata de balele acestuia, si, luand o matura veche, intra in cea de-a doua curte. Mai mica decat prima si lipsita de iarba, era locul destinat animalelor. Gainile scormoneau lenese pietrisul, deloc incantate - repetitie , poti evita asta sa stii (deloc multumite )

In clipa incare - in clipa in care (space fimeo space)

motanul pestrit sari pe podea, cu un marait. Amuzata, Tamivia ii arunca un colt de paine si, dupa ce-l privi lung, pisica il lua in gura, ducandu-se in coltul ei din spatele dulapului. - motan sau pisica ? hotaraste-te

arpinse - aprinse

la feli de calmi - la fel de calmi

O pala de vand - cred ca era vant

Bun , ce pot spune ? Wow . ce descriere ! Rar mi-a fost dat sa vad o asemenea claritate in exprimare . Hey , bravo imi place la nebunie . Clar te-ai mai imbunatatit , ajungi aproape de perfectiune , desi mai ai tu cateva greseli pe ici colo ! Nu are nimic , te corectezi tu ! Foarte bun capitol , bravo bravo bravo ! Dar....mai lasa si tu alineat din cand in cand , nu ar strica .

Al doilea capitol :

unei case inflacari - unei case in flacari

Casele ardeau, oamenii panicati se raspandeau peste tot, iar umbre picate din cer ii prindeau pe care unii - mey , pe care nu se foloseste mereu (ex:cartea pe care ) dar in situatia asta suna mai mult decat aiurea deci nu e bine folosit , taie-l pe ,,care'' si ramai cu ,,pe''

Doamne , n-am crezut ca o sa-mi placa vreodata un fic cu magie asa cum imi place asta . Fimeo , te-ai intrecut pe tine . Putine greseli nici nu mai discut de ele . Mama , ce descriere ce actiune si cu cate intensitate ai descris ce simtea ea si finalul a fost grandios , superb . Mi-a placut la nebunie capitolul asta si fic-ul e din ce in ce mai frumos chiar daca am citit doar doua capitole . Este diferita aceasta versiune de cealalta , dar asta imi place mai mult ! Foarte tare ! Sunt incantata !

Al treilea capitol :

arunca oprivire - arunca o privire
sa mai treacacel - sa mai treaca cel (ai grija la space mey ^_^ )
trupulsau - trupul sau (space )

In afara de chestia cu space-ul nu ai greseli , nici exprimare , nici de tastare (in afara de cele de mai sus ) , Ceea ce mi-a placut mult...descrierea ta ! Deci este absolut grozava . Pur si simplu magnifica . Din punctul asta de vedere ai progresat enorm Lina si sunt multumita . Bravo mi-a placut mult capitolul . Sunt tare curioasa sa vad ce e cu vraciul asta si cu dragonul . E ceva mai mult la mijloc stiu eu :-? ! In fine , sa nu mai zabovesti mult cu continuarea ca ne certam :p ! Gambate kudasai si abia astept next-ul .

Asa...Greselile ti le-a corectat Ellise,da' pe langa lipsa de space am gasit ca ti-e cam foame...

Lina*Shany a scris:

slit

Poate ca era silit
Ne nee,Ellise...Era bine cu un singur "i"

In rest n-am ce comenta,capitolul e gorzav...Abia il astept pe urmatorul...Gambate^^

Am citit si eu povestea, este foarte interesanta^^. Ai darul scriitorilor, te asigur xD.
Astept urmatorul capitol, sper sa fie la fel de bun ca celelalte...
PS: Imi place numele de Tamivia^^.

va multumesc mult pentru comment-uri la toti, cu dracula...a...mami in frunte ca ne....sper sa iasa ceva din povestea asta...si daca scriu ceva prost ziceti
Nu fac urat daca sunt critici dure, din contra....vreau sa stiu ce-i prost si sa corectez


CAP.4- MAGIA, UN DAR SAU UN BLESTEM?

Dragonul se plictisi repede de ciudata "creatura" dinaintea lui si, incordandu-si picioarele puternice, se azvarli in inaltul cerului. Vraciul zambi, vazand uimirea si fascinatia asternute pe chipul fetei.
-O sa ti se usuce gatul daca nu inchizi gura, facu o voce ironica din spatele lor.
De dupa trunchiul unor copaci isi facu aparitia un baiat. Inalt, cu parul castaniu si ochii albastri, se uita amuzat la Tamivia. In clipa aceea amandoi simtira ceea ce se putea chema "ura la prima vedere". Ea vazu un tantalau plin de fumuri si dornic sa se faleasca in fata altora, iar el o fetita monstruoasa, urata, cu trasaturi demonice. Vraciul paru, sau se prefacu, ca nu observa antipatia celor doi.
-Ralph, domnisoara se numeste Tamivia, i se adresa baiatului, zambind. Ti-am gasit o colega si, poate de rusinea ei, o sa mai pui si tu osul la treaba.
-Da, Nurov, zise Ralph calm, desi privirea sa demonstra contrariul.
Batranul il ignora, apoi, dandu-i un mic gheonte Tamiviei, le arata o mica baltoaca din fata lor. Niciunul nu fu incantat sa-si indrepte atentia catre apa maronie, mocirloasa.
-Imaginati-va ca ia forma unui sarpe.
Cei doi, dupa ce-si aruncara cate o privire furisa, facura intocmai. Totusi, principalele ganduri erau legate de antipatia reciproca. Din toata incercarea, nu obtinura decat un singur efect: un strop se salta putin in aer. Intr-o fractiune de secunda, un sarpe lua fiinta din apa, cu corpul format din masa baltoacei, si se repezi asupra lor, udandu-i pana la piele.
-Cat timp veti sta aici, nu tolerez lenea si cearta, fu singurul raspuns al lui Nurov in legatura cu incidentul.
Cu toate ca era uda din cap pana-n picioare si murdara de noroi, Tamivia nu simti nicio suparare. Stia ce facuse vraciul. Lumea ei monotona se rasturnase odata cu timpul, tot ce era putin credibil dovedindu-si existenta. Magie! Puterea nelipsita din cartile si visurile ei nu mai era un simplu mit. Exista! Sarpele de apa o demonstrase, si nimeni nu putea nega asta. Batranul dorea sa le impartaseasca si lor acest secret, astfel de ce i-ar mai fi pus la incercare?
-Ne vei fi profesor? intreba, aproape topaind in jurul lui Nurov.
-Daca ramaneti aici.
-Ne vei invata magia?
-Daca va veti da silinta.
-Cine esti mai exact? Ce-i locul asta? Ce-i cu dragonul?
Vraciul ridica o mana, oprind cascada de intrebari si observand ca si Ralph ciulise urechile.
-Daca-mi stiti numele, e suficient. Namia si acest salas tin de o istorie mult prea veche si cumplita. O veti afla, la timpul potrivit.
Pe chipul baiatului se asternu dezamagirea. Sperase ca batranul sa cedeze macar in fata unei fete. Tamivia insa cazu pe ganduri, avand timp sa-si construiasca teorii in baie, incantata de nemultumirea lui Ralph cand afla ca trebuia sa stea la coada. Vorbele lui Nurov ii rasunau fara incetare in minte. Namia....probabil era numele dragonului alb. Zambi la gandul ca, daca va excela la invatat, va afla raspunsul la toate enigmele. Cu mintea aiurea, isi ridica camasa de noapte, care din alba devenise maro, si o rasuci, astfel incat sa-i ajunga pana la mijloc. Bandajele se mandreau cu aceeasi nuanta si, stiind ce infectii putea provoca mizeria ajunsa intr-o rana, incepu sa le desfaca, cu maini tremurande. Se astepta la valuri de durere necrutatoare si la imaginea teribila a taieturilor deschise. Strangand din dinti, smulse ultimul bandaj. Ranile nu numai ca se vindecasera, dar nu lasasera nici macar o cicatrice sau vreun alt semn al prezentei lor. Vesela si ca scapase de dureri, si ca vindecarea se putea lega de magie, Tamivia intra in cada, bucurandu-se de apa calda. Apa! Incerca din nou sa-si formeze in minte imaginea unui sarpe. Nu, poate ca nu d-ala verde cu solzi! Poate unul de apa! Suprafata acesteia se tulbura si paru sa se inalte putin, apoi se linisti.
-Apa asta! izbucni ea, punand, fara sa vrea, accent pe primul cuvant.
Instantaneu, celor cativa litri din cada li se mai alaturara cateva zeci, provocand o inundatie in toata regula. Mai tarziu, cand se chinuia de zor sa elimine toata "aparaia", era multumita. Magia reactionase la vorbele ei si abia astepta sa incerce din nou, de preferabil nu in baie.
-Am crezut ca te-ai inecat acolo, zise Ralph cand trecu pe langa el.
Lasandu-l sa bombane in continuare, Tamivia intra in camera ei. Nu prea indragea patul ala, avand in vedere cat zacuse in el, insa nici nu-si amintea sa fi vazut pana atunci o coada neagra iesind de sub patura. Cu inima cat un purice, o dadu la o parte si se retrase, cu un tipat ascutit, asemanator cu cel iesit din gatlejul dragonului. Era mult mai mic decat Namia si n-avea nici pe departe maretia ei. De dimensiunile unui caine, pe care-l depasea in lungime numai datorita cozii si gatului, era negru ca taciunele, cu exceptia portiunii mijlocului. O aripa zburatarea de capul ei, insa cealalta fusese pliata si bandajata, apoi imobilizata de corp printr-un ham asemanator unei veste. Parea sa duca o lupta tacuta, nestiind daca sa se lase prada fricii sau curiozitatii. Fata se apropie usor, nu fara o oarecare teama, si ii atinse crestetul. Pielea ii era calda, in ciuda solzilor, si nu rece cum se asteptase. Animalil statu cateva clipe nemiscat, apoi sari pe pervazul geamului deschis si disparu in intunecimea lasata in absenta soarelui. Tamivia se aseza in pat, invelindu-se, si ramase multa vreme cu ochii deschisi si gandurile pierdute printre amintirile legate de acea zi. In camera alaturata, nici Ralph nu avea somn. Venirea ciudatei aleia ii trezise niste amintiri cumplite. Parca revedea cum demonii patrunsera in casa, ucigandu-i parintii. Se vazu iar pe el insusi alergand, cu lacrimile curgandu-i fara incetare, apoi acea revarsare de lumini din mainile lui Nurov. Nurov, care-i baga pe gat magia! O ura, caci era sursa atator necazuri. O vedea ca pe o putere blestemata, intunecata si asociata cu monstrii cei mai cumpliti. Trecuse un an de cand isi vazuse familia macelarita, fara sa poata face nimic. Nu stia de ce demonii ii omorasera tocmai pe ai lui, iar de la vraci, in ciuda prieteniei lor, nu scoase nimic. Nu dorea sa invete decat cum sa manuiasca sabia si arcul. Arme normale, nu puteri necurate. In fond, nu magia atragea lindormii*?

*lindorm- o creatura din mitologie. Asemanator dragonului, dar mult mai mic, lindormul este asociat cu spiritele necurate. Mananca oameni vii si cadavre, sapa prin cimitire,, invadeaza biserici si aduce boli. Are o dorinta salbatica de a patrunde pe campurile de batalie, ucigandu-i sau, mai bine spus, mancandu-i de vii pe cei raniti. Muscatura sa e veninoasa si deseori apare drept o soparla fara aripi

Frumoasa continuarea, stilul inconfundabil. Informatii noi, un pic de umor, un capitol bine structurat si util. Astept, totusi, progrese si mai mari, o intriga captivanta, un "ceva" care sa ma tina cu sufletul la gura, asteptand sa pui capitolul urmator. Pentru ca e singurul lucru care lipseste aici, in rest fic-ul e aproape perfect.

Bine ca ai pus continuarea fimeo mi se facuse dor de citit sincera sa fiu . Acum sa vedem ce greseli ai facut :

un mic gheonte - nu era ghionte mey ? Cel putin asa stiam eu

O aripa zburatarea de capul ei - ca facea mah ? O_O

Animalil statu - animalul statu

Bun , mi-a placut capitolul , dar vezi ca ai tendinta de a grabi oarecum actiunea si poti evita asta usor cu putina atentie . Te sfatuiesc s nu o grabesti sincer . Asa , mai mananaci tu din cand in cand semnele de punctuatie , mai ales virgulele , dar e in regula , te descurci bine in general . Mi-a placut descrierea foarte mult ca de obicei . Mama , Ralph zici...maybe some love pe acolo pe undeva...imi fac si eu sperante sper ca nu chiar degeaba ! Oricum , ai grija la grabirea actiunii oke ^^? Astept urmatorul capitol ! Gambate kudasai ^^ !

stu ca si pe-asta l-am facut praf, dar urmatoru o sa fie mai incet, promit

CAP.5-TAINELE LUMII

A doua zi incepu cum nu se poate mai prost. Avand ordin de la batranul vraci s-o trezeasca pe Tamivia, Ralph nu se mai obosi sa bata la usa, ci dadu buzna direct in camera fetei, alegandu-se cu cate un blestem pentru fiecare zi a vietii sale, in legatura cu ceea ce ea numea "violarea intimitatii". Dupa plecarea lui, Tamivia tranti usa, continuand sa bombane. Se spalase si se imbracase, apoi, deschizand usa dulapului, descoperi o oglinda agatata acolo. Ii lua ceva vreme sa-si descalceasca parul ciufulit, privind amarata suvitele lungi si argintii, ca ale unei batrane. Acestea, impreuna cu ochii a caror culoare batea spre auriu, ii ofereau o imagine monstruoasa. Lasa peria pe masa, atentia fiindu-i atrasa de propriile maini. N-o preocupase niciodata manichiura si altele de genul asta, dar nu putea sa nu se intrebe de ce unghiile ei, groase si ascutite, pareau mai degraba gheare. Uneori, i se parea ca apartine unui alt neam, ca era doar o fiinta ratacita intr-o alta lume, departe de pamanturile natale. Recapituland intrebarile pregatite pentru Nurov, ca sa se asigure ca nu-i scapa vreuna, isi prinse parul intr-o coada si pasi afara, bucurandu-se de aerul rece al diminetii. Imprejurimile aveau culori mai palide, soarele fiind inca ascuns in spatele muntilor. Doua pasari cu un penaj asemenea curcubeului si cu un cioc ca de bronz faceau zarva mare, incercand cu disperare sa-si salveze puii abia iesiti din oua de o creatura intunecata. Asemeni unei umbre, acea fiinta se urcase discret in copac, ajungand in cele din urma pe creanga ce servea drept suport pentru cuibul zburatoarelor. Tamivia facu ochii mari, recunoscand animalul care intrase in camera ei cu o seara in urma. Tocmai deschise gura sa strige la el, cand o mana i se lasa grea pe umar.
-Asta-i legea naturii si nu ne este permis s-o tulburam, zise Nurov, cu acelasi ton enigmatic.
Fata scrasni din dinti, neputand decat sa priveasca cum familia inaripatelor pierea in coltii necrutatori ai dragonului. Vraciul o urmari, cu un zambet pe buze.
-Vaneaza, cum in trecut au fost, si el, si familia lui, vanati. Are acest drept.
Indreptandu-si din nou atentia inspre animalul care mesteca cu pofta ultimele oase ale craniului unui pui, Tamivia afla enigma bandajelor. O cuprinse mila, caci soarta dragonului aducea in mod izbitor de mult cu a ei. Numai demonii l-ar fi putut rani in halul ala...ca si pe ea. Parea singur, fara familie....intocmai cum patise....
-E timpul pentru invatatura, ii intrerupse Nurov sirul gandurilor.
-Ce?
Ralph tocmai iesise din casa si se oprise nedumerit,
-Invatatura? facu el, scandalizat. Nici n-am apucat sa mananc!
-Retii mai bine pe stomacul gol.
Baiatul privi furios in urma vraciului, apoi il urma alaturi de Tamivia, fiecare amintindu-si foarte bine incidentul de dmineata.
Soarele scapase din spatele muntilor si se inaltase mandru pe cerul albastru ca apa oceanului in miezul zilei, scaldand intreaga padure cu razele sale. Nurov pasi prin iarba umeda de roua si se aseza la umbra unui stejar, pe o radacina evadata din ghearele pamantului. Tamivia si Ralph folosira drept scaun un bustean cazut, pe jumatate acoperit de muschi si licheni, avand grija sa nu stea prea aproape unul de altul, ca si cum ar fi avut boli contagioase. Vraciul isi adusese o pipa de lemn si in scurt timp rotocoale de fum se inaltara vioaie.
-Din ce-i formata lumea? intreba, cu ochii la coronamentul de deasupra capetelor lor.
Cei doi copii pastrara tacerea, nestiind daca era o cimilitura sau o simpla intrebare. Totusi,un raspuns trebuia sa vina...
-Pamant, apa...,incepu Tamivia, nesigura si framantandu-si mainile in poala.
-Foc, aer, viata, prinse curaj si Ralph, atragandu-si o privire furioasa din partea fetei.
Nurov incuviinta din cap, urmarind un cerc de fum.
-Ati enumerat elementele. Foarte bine. Ati uitat insa echilibrul ce impiedica combinarea acestor elemente, echilibrul al carei stapana este magia. Exista in firea lumii inca de la inceputurile sale. In absenta ei, ar domni haosul, iar tot ce e viu ar pieri. Desi pare greu de crezut, si magia a fost inrobita de ce pe care i-a modelat de-a lungul timpului, dragonii.
-Soparlele alea tampite? veni si manifestarea de uimire a lui Ralph. E ridicol!
Incepu sa rada isteric, pana cand toiagul lui Nurov isi gasi pista de aterizare in capul sau, readucandu-l la tacere. Vraciul il privea incruntat.
-Rosteste vorbele acestea si in fata unui dragon. In mod sigur va intelege....esenta. Inteligenta nu consta numai in priceperea limbajului uman. Dar ajunge cu istoria, spuse el, fixandu-i cu privirea pe cei doi. Magia exista peste tot, inclusiv in trupurile voastre. O puteti folosi pur si simplu, si atunci va avea drept sursa de putere energia vietii. Cand aceasta energie este epuizata, inima devine incapabila sa mai bata si magicianul moare.
Foindu-se putin, Tamivia ofta, descurajata. O greseala cu magia, si murea! Nimic prea grav, daca se lua dupa tonul cu care vorbea vraciul! Acesta nu paru tulburat si continua, scotand cate-un cerc de fum:
-Puterea magiei mai poate proveni si de la forta naturii. Cuvantul si imaginea formei pe care-o va lua magia! Doua elemente cu ajutorul carora orice e posibil.
Isi inclina usor capul, in semn de respect. Si asa incepu invatatura. Entuziasmati la inceput, Ralph si Tamivia isi pierdura repede interesul pentru magie. Toate visurile lor se spulberara in fata mormanelor de carti ce trebuiau citite si, mai grav, invatate. Dimineata se sculau, dupa cum obisnuia Ralph sa spuna, "cand sforaiau gainile", si ii povesteau vraciului ce aflasera din zecile de volume, insirandu-i sute de legi si definitii foarte greu de reprodus, dat fiind ca invatatul pe de rost le era interzis. Dupa aceea, trecand peste un mic dejun luat in fuga, incepeau traditionala curatenie si rezolvarea diferitor probleme, ca de exemplu s-o elibereze pe Namia, desi nu-si putura imagina cum izbutise sa-si intepeneasca capul intre doi copaci. Apoi urma o serie de lectii complexe si grele, invatand si practicand vraji noi, desigur cu mici accidente, cel mai reusit fiind cel in care Ralph, prin cine stie ce minune, isi oferise un cap in plus.
Incetul cu incetul, Tamivia ajunsese sa iubeasca acel loc. Despartirea de viata de dinainte ii lasase un gol in suflet, dar faptul ca teancurile de carti se cereau citite si invatate ii micsorau timpul in care ar fi putut scormoni trecutul, micsorandu-i astfel suferinta. Fara sa-si dea seama, se transformase intr-o vrajitoare priceputa, desi tot mai vedea cuvantul ca pe o piaza rea. Odata cu trecerea timpului, in ochii ei Ralph avansa de la magar la prostovan, ceea ce era oarecum un mare progres. Nurov continuase sa fie la fel de imprevizibil. Radea, glumea, si in urmatoarea clipa urla. Ii era tata, prieten si dascal in acelasi timp. Una peste alta, indragea nespus noul ei camin si totodata noul ei mod de viata.
Intr-o seara, pe cand se indrepta spre camera ei, tot repeta de zor o definitie si isi freca o vanataie de pe brat, un semn pentru cat "de bine" o stiuse. Ajunsa in dreptul usii, apasa clanta si o deschise, privind cu interes, pret de cateva clipe, zborul unei foi prin fata ochilor ei. Dragonul negru isi ridica capul, cu o coperta in gura. Intreaga incapere era o mare de hartii. Paginile, datorita vantului ce patrundea prin fereastra deschisa, zburau ca niste pasari fara astampar si toate cartile, sau ce mai ramasese din ele, detineau urme de gheare si colti.
-Afara! tipa Tamivia, moment in care animalul sari pe geam.
Adunand ramasitele cartilor, o cuprinse furia. Se intoarse sa recupereze o foaie, cand se impiedica de ceva si cazu pe podea. Enervata, se sprijini intr-un cot, zarind o...coada! O coada, acoperita cu solzi argintii! Putin nedumerita, fata o lovi cu piciorul, cu gand s-o indeparteze, dar o durere ascutita o facu sa inceteze. Se ridica putin, iar coada se misca odata cu ea. Si mai confuza, o lua in mana, acum stand in picioare. Simtea de parca s-ar fi atins pe propriul picior. Dornica sa vada de unde provine, o trase, avand o senzatie ciudata. Dintr-o data, un sentiment de groaza o stapani. Ghidata de instinct, se repezi in fata oglinzii. In spate, avea pantalonii rupti in dreptul taliei si, dintr-un loc putin mai jos de mijloc, pornea coada. O secunda mai tarziu, Ralph, aflat in baie, si Nurov, care se chinuia sa desfunde chiuveta in bucatarie, auzira cum tipetele ei sfasiara linistea noptii.
_________________

Bun sa vedem greselile :

dmineata - dimineata

coronamentul - oooke , nu stiu ce e asta si uite-te bine poate ai scris gresit :-?

cimilitura - acum sunt in ceata de tot...nu stiu deloc cuvintele astea:-?

de ce pe care - poate de cei pe care

readucandu-l - reducandu-l

insirandu-i sute de legi si definitii foarte greu de reprodus, dat fiind ca invatatul pe de rost le era interzis - pey sa stii ca si reprodusul cum ai zis tu se poate invata pe de rost (ma refer la definitiile grele ) trust me , stiu din experienta )

isi oferise un cap in plus. - nu ai scapa de obsesia cu capete nici moarta =))

O doamne ce capitol =)) ! Deci cred ca am ras la fiecare pas , mai ales la faza cu coada sau la faza cu trezitul =)) ! Esti geniala fimeo , imi place cum scrii ! Dar ai grija ca mai ai tu tendinta de a grabi actiunea , dar cred ca te descurci bine oricum ! Imi place descrierea ta ! Anyway , repede urmatorul capitol ! Gambate kudasai !