Sper sa va placa acest fic, desi in inceputul este cam plictisitor. Astept critici si sugestii.
Detest supa de rosii si tocmai acest fel culinar pregatise gazda pentru cina. I-am multumit politicos si m-am retras în camera noastra, gândindu-ma ca aveam sa comand mai târziu niste paste milaneze de la restaurantul de peste drum, asa cum facusem si în alte dati.
Ne intrase în reflex ca cel care ajungea primul acasa sa desfaca draperiile rosii de la ferestre. De data asta, le-am lasat strânse si admirând imaginea fulminanta a barului de noapte, spre a carui fatada dadea fereastra camerei, am aprins veioza cu abajur portocaliu si m-am asezat la masuta din fata geamului.
Am deschis laptop-ul si un fisier word pe care înca nu stiam cum sa-l intitulez. Lucrul pe care ma pregateam sa-l fac, sa-mi scriu etapele vietii mele, în cât mai putine rânduri posibil, mi se parea o chestie stupida.
Noul medic personal, recomandat calduros de catre Edgar, colegul sau de breasla, ce ma tratase în ultimii zece ani, voia un profil clinic si psihologic diferit de cel îndosariat în cabinetul doctorului. Însa Leonard nu stie ca mi-e nu-mi plac temele pentru acasa...
Oricum, nu-mi programasem nimic pentru acea seară, Mariusz avea să-şi petreacă noaptea la birou, aşa puteam să fac orice voiam. Nu, fratele meu nu m-ar fi deranjat, dar ma simteam mai bine, stiind ca sunt singur, doar eu si gândurile mele.
M-am uitat în lista de messenger si l-am gasit online. Avatarul lui, cu îngeras anime, desenat de mine, ma amuza întotdeauna. Nu faptul ca era al meu, ci fiindca îl alese tocmai pe acela pe care eu, nemultumit îl aruncasem în Recycle Bin. Era reusit desenul, dar nu-mi mai placeau culorile pe care le folosisem.
Am vrut sa-i scriu, dar m-am razgândit si am închis aplicatia. Am deschis winamp-ul si din boxe s-a revarsat în încapere vocea lui Farinelli, de fapt, acel mixt dintre o soprana si un contra tenor, care izbutise sa aduca ceva din registrul vocal al lui Carlo Bronschi, cel mai mare dintre " castrati".
Mi-am scos din buzunarul sacoului post it-ul, pe care mi l-a dat psihologul. Continea cinci întrebari, notate cu cerneala rosie. M-am gândit putin la prima, apoi am început sa tastez.
< Cine si ce sunt ? > Hm... Grea întrebare... O întrebare cu multe răspunsuri, aşa cum e normal, doar că răspunsurile mele nu se aseamănă deloc cu cele la care te-ai putea aştepta.
Sa spun ca sunt un simplu om, as minti. As vrea sa fiu un simplu muritor, poate totul ar fi mai simplu pentru mine, dar dupa atatia ani, nu cred ca as mai suporta asta. De fapt, imi place sa fiu ceea sunt sunt, chiar daca e o afirmatie de om nebun... Spun asta, fiindca am o existenta duala, in mine sunt doua vieti, doua destine ; port in mine samanta nefericirii mele. Un singur trup si doua suflete, ancorate intr-o realitate incerta.
Ma numesc Dorian. Si atat. Nu-mi stiu adevarata identitate, dar pe parcursul vietii mele, am avut diferite nume patronimice.
Cand am fost adus de la internat la castelul parintelui meu adoptiv, ma numeau Dorian Galba, caci acesta era numele prolificului bancher din Aeternum, iar daca amintea de cel personajului desfranat din poemele lui Horatiu, coincidenta nu era deloc intamplatoare. Apoi, cand Galba a fost decazut din drepturi, am fost adoptat de maestrul Desalonta, unchiul lui Mariusz, care nutrea o iubire parinteasca pentru amandoi. Mai tarziu, in vremea cand am considerat ca viata mea alaturi de acest frate vitreg putea fi periculoasa, am incercat sa fug si mi-am luat denumirea Dantes.
Acum, sunt totusi, Dorian Desalonta, director la Rymnotech, compania mea si a lui Mariusz. care oficial e firma de avocatura, iar in particular, are preocupari cu mult mai sinuoase. In realitate, sunt un biet gardian, pastrat in organizatia asta, ce dainuie de cateva secole, doar pentru a-i purta de grija lui Mariusz, a-l apara de o profetie gasita in niste carti ale unui vrajitor si care s-ar putea indeplini sau nu, intr-un viitor nesigur. Practic, asta e singura explicatie pentru care inca supravietuiesc.
Cu toate astea, intreaga firma se invarte in jurul meu, pot sa fac orice vreau, fara pic de teama.
Vârsta mea ar uimi pe oricine, dar nu si pe doctorul meu. Ei bine, abia am împlinit o sută şaisprezece ani. Oricine altcine ar rade de mine, auzind acest numar si mai ales că de atâta vreme, eu încă stau cuminte lângă Mariusz, fără a încerca să-mi fac propria mea viaţă.
