Pai..am sa imi postez si eu aici...fabulatiile,sa spunem. O sa incep cu o compunere in engleza la care am castigat locul 3 la un concus.
The haunted attic
It was five o’clock p.m. My family and I were staying in front of an old house. In that house we were supposed to sleep one night. The house had one floor and one room in the attic. My parent’s room was at the first floor, but my room was in the darker attic. I didn’t want to stay in that room, but it was the only room for children. It was a room near my parent’s room, but an old lady will stay in that room for one night. We went into the house with our luggage and we put them in the living room. We were supposed to stay in Boston for a weekend because that evening we had to go to my friend’s party. My friend, Nick, had lived in Boston for two years and he liked the city very much. Boston is different. It’s quiet comparing with Washington which is a noisy town. It was his birthday and he invited me to come. I went in my room with my luggage and I started to unpack. I looked trough the window and I saw a dark forest, the sunlight wouldn’t pass trough it. I put my clothes in my wardrobe and then I started to dress up. I put on a red and white dress and a pear of black shoes. While I was getting ready I heard footsteps on the stairs. I though it was my mother or my father but I heard their voice coming from the ground floor. Then I started to panic. I walked to the door and I opened it. No one was there, but I’m sure that I heard some footsteps. Then I felt a hand on my shoulder which pushed me out of the room and then a voice said:
“Don’t come here again!”
I heard my mother who was saying that we had to leave. I ran outside and I decided that I wouldn’t tell my parents about the incident. At the party I forgot about the ghost who was living in the attic. I had a lot of fun with Mike and his friends. We talked about a lot of things and we said funny jokes. Mike and his friends played football and then we ate a slice of chocolate cake. At ten o’clock p.m. the party ended so all the families left. My father drove to the house. When we arrived there, I stayed with my parents in the living room because I was scared to go in the dark attic.
“What shall we do tomorrow? Let’s visit some museums. I heard that in Boston it’s an amazing museum.” Said mother.
“Yes, that’s a good idea. We’ll go there. I think we’ll like the museum. Oh, Alice, you shall go to bed, I think you’re tired.” Said father.
I left the living room and I climbed the stairs. When I opened the door I saw my room destroyed. The pillow was on the floor, a vase was broken and my clothes were on the floor. I though that the ghost did all those things. I was so scared but I cleaned up and I went to bed. I tried to fall asleep, but I felt as if someone was in that room, watching me. Then I felt four hands on my back. It meant that were two ghosts in this attic. The two ghosts pushed me out of the bed and then they pushed me to the opened window. When I was near the window, the ghosts tried to throw me out of the house. I screamed and I ran to the door. When I went out of the room, two voices said:
“Don’t come here again!”
Then the ghosts closed the door. I screamed again and again, until my parents came to see what happened. When I told them about the ghosts who lived in the room, the started to laugh. They told me that ghosts don’t exist, but I didn’t listen. I was sure that I heard a voice and no one was in the room. I told them that I would sleep in the room which was next to them because the old lady didn’t come. There nothing special happened, there wasn’t any ghost.
In the morning, at nine o’clock I woke up. Outside the sun was shining. I understood that would be twenty four degrees. My mother and my dad were staying in the living room, talking. When I went in the living room, mother said:
“It’s late. Go and pack your bags. We have to leave in twenty minutes.”
I went to the stairs and when I was in front of the room, I started to panic. When I opened the door I felt two pears of hands on my shoulder.
“I came to make my luggage. I’m leaving today.” I said.
Then they let me alone. When I finished packing I walked to the door and I said:
“Goodbye!”
From that day I decided to be more careful because I don’t want to see an angry ghost or maybe two angry ghosts.
:::...The End...:::
Acum urmeaza o compunere in romana de cand eram un fan infocat Twilight.
Dorinta
Alerg. Alerg printre copacii inalti ai unei imense paduri. Nu stiu de ce alerg. Nu stiu ce simt. Ma indrept spre un loc tainic, parca fara a-mi da seama. Padurea dormea linistita, vegheata de preafrumoasa Luna. Numai pasii mei zgomotosi se auzeau prin acel desis. Numai eu alergam catre un loc necunoscut. Ramurile erau adunate ca un baldachin deasupra mea si nu ma lasau sa vad Luna sau stelele. Nu stiam daca imi era frica sau teama sau de ce alerg. Cand intr-un luminis am ajuns, mi-am dat seama de ce fac acele lucruri. Alergam pentru a salva viata unei persoane dragi mie sau poate chiar pe mine. Vantul mi-a ravasit parul lung si negru, nemaiputand sa vad nimic. Deodata, linistea aceea de mormant a fost rupta de un zgomot ciudat ce venea din spatele meu. Rapid ni-am intors privirea, uitandu-ma stupefiata catre locul de unde s-a auzit zgomotul. Am putut vedea o silueta masculina privindu-ma. Statea in umbra brazilor desi, care nu ma lasau sa-i vad chipul. Dintr-o data vantul a batut facand ca lumina astrului ceresc ce domnea noaptea, sa-i lumineze chipul. Am vazut aceeasi fata palida, fara riduri, aceeasi ochi rosii, care ma priveau cu raceala si acelasi par blond ravasit de vantul puternic. Parca nu trecusera cinci ani de cand nu l-am vazut, parca trecusera cateva ore sau zile. Inima mea goala altadata s-a umplut cu o bucurie nefireasca, pe care o uitasem in toti acesti cinci ani. Tot timpul cat am asteptat sufletul parca mi-a fost gol, am fost fara viata. Acum, cand il vad simt ca inima imi pulseaza din nou, de parca nu m-ar fi lasat balta aici atata timp. A pasit spre mine, privindu-ma cu intensitate. Inima mi s-a oprit pentru o secunda atunci cand a ajuns langa mine. Mi-a pus mana pe cap si a rostit cu blandete:
-Imi pare rau, Rose...
Isi cerea scuze. Era vocea dupa care am tanjit atata timp si acum o auzeam, dar de ce isi ceruse scuze? Am inchis ochii pentru o secunda mai inelungata pentru a ma asigura daca nu visez. Dar acela nu putea fi un vis pielea ii era catifelata, vocea dulce, era in carne si oase.
Acum cinci ani a plecat din Salem, oraselul din America, pe malul marii, in care noi locuiam. A plecat de langa mine pentru a nu-mi face rau, pentru ca sa nu-mi implineasca dorinta ce ardea in mine. Chiar si dupa atata timp, dorinta aceea inca ardea in mine, asemenea unui foc etern. Stiam cel mai mare secret al lui. Vroiam si eu sa fiu la fel ca el, imi doream. El era vampir. Vreau cu ardoare ca el sa ma transforme si pe mine in vampir. Vreau sa fiu alaturi de el toata eternitatea si mai mult decat atat. Atunci a plecat pentru ca nu vroia sa ma transforme. Zicea ca este mai bine pentru mine sa raman muritoare.
-Mark, este singurul lucru pe care-l pot rosti deoarece mii de lacrimi mi-au invadat fata apoi pierzandu-se in neant.
Ma mangaie pe cap, bucurandu-se de fiecare clipa in care suntem impreuna.
Luna domnea asemeni unei regine fiind pregatita sa-i predea stafeta Soarelui la rasarit. Stelele straluceau bucuroase pe cerul senin, lasand oamenii sa vada miile de constelatii existente. Lumina astrului ceresc nocturn ne lumina trupurile imbratisate. Imi doream cu ardoare sa zic ceva, dar nu puteam sa pronunt nici macar un cuvant. Il priveam ca pe un zeu, unul incantator. Era ca un drog pentru mine, o dependenta de care nu puteam scapa. Mi-am inchis ochii pentru o fractiune de secunda si mi-am imaginat ca niciodata nu a plecat din Salem, ca nu am suferit niciodata cat l-am asteptat. Mi-am deschis ochii sangerii si l-am privit bland. Mark imi mangaie parul precum cabanosul de cateva ori, apoi sari in picioare, zambind. A deschis gura si si-a ales cuvintele, pentru a incepe sa vorbeasca. Parul brunet ii flutura in vant.
-Tot mai vrei sa te transform in vampir, sa fi un monstru? Vocea ii era calda, dar si speriata de raspunsul pe care aveam sa il dau. Nu am putut sa scot nici o vorba, dar am dat incet din cap in semn ca da. Atunci maxilarul i se inclesta si a zis incet, dar destul de tare ca sa aud:
-Tine-te bine. Ma arunca cu usurinta in spatele lui si a inceput sa alerge. In primele secunde cand a inceput sa alerge nu mi-am dat seama ce se petrecea cu mine, ma simteam ciudat. Senzatia aceea se asemana cu gesturile mele prostesti pe care le faceam vara, cand mergeam la mare: imi scoteam capul pe geam in timp ce tatal meu conducea si tot acel val de aer imi venea in fata. Dar spre deosebire de mersul cu masina, Jack alerga mult mai repede. Din minut in minut senzatia devenea mai placuta, imi placea sa simt adrenalina desi ochii ma usturau. Am observat ca incetinea din ce in ce mai mult pana s-a oprit. Mainile incordate ii erau, in timp ce cu greutate respira. L-am intrebat care este problema, dar am primit un raspuns scurt, fara inteles:
-Se apropie.
Oare cine se apropia? De ce era asa panicat de faptul ca niste oameni se apropie? Intrebari fara raspuns. M-am uitat mirata la el si atunci si-a dat seama ca eram nedumerita pentru ca explicase:
-Demonii. Ei sunt niste creaturi venite din Iad, sau asa se spune, menirea lor este sa omoare oameni si vampirii. Probabil ca a simtit ca ne-am intors si mi-a urmarit mirosul. Voi avea grija de tine, Rose. Promit.
Dupa mica lui povestire nu am mai zis nimic. Ma gandeam sa dau un raspuns logic, normal, dar imi era imposibil. Nici nu ma mai mira ca existau demoni. La cei saisprezece ani ai mei am cunoscut doua familii de vampiri, sirene, oameni care se pot transforma in orice fel de animal si acum demonii. Acest lucru nu era ceva nou pentru mine pentru ca cunosc multe creaturi care se spune ca nu exista, o noua creatura mistica pe lista mea nu era ceva spectaculos. Am oftat continuand sa ma intreb cum arata acesti demoni. Trupul printului meu era incordat, era tensionat. Deodata, dintr-un tufis am putut auzi un zgomot. Mi s-a incordat trupul si respiram cu greutate. In acel moment imi doream ca viata mea sa fie normala, sa nu fi cunoscut atatea fiinte fantastice. Un lucru era cert: nu aveam sa devin o fata normala niciodata. M-am dat doi sau trei pasi in spatele lui Jack, speriata. Atunci din tufis o creatura a sarit. Nu mi-am dat seama ce era… o combinatie de sarpe, urs si leu. Orice ar fi fost era inspaimantator si avea doi metri in inaltime. Mark a marait asezandu-se in fata mea pentru a ma apara.
-Un strigoi! Ce bucurie! De mult nu m-am mai distrat atat de copios! Aa…uite si un om cu el, incredibil! Fata asta e noua ta cina? De data aceasta eram de-a dreptul uimita! O combinatie de mai multe animale putea sa si vorbeasca! Daca cineva mi-ar fi ascultat povestile,ar zice ca sunt intradevar nebuna! M-am ciupid de brat in speranta ca acesta este un vis si nu realitatea. Mark a marait la auzul vorbelor acelei ‚chestii’, daca o puteam numi asa. De atunci lucrurile s-au petrecut mult prea repede.
Mark a sarit inspre demonul al carui nume era, Andy si a incercat sa il muste, sa ii imprastie veninul in sange. Nimic nu s-a intamplat. Andy i-a tras o laba peste piept reusind sa il zgarie destul de tare. Lupta continua cu diferite ‚acrobatii’ minunate. Jack se ferea, iar Andy ataca si viceversa. Cand ii priveai ti se parea ca esti la circ si privesti acrobatii care fac diferite manevre uimitoare. Eu ii priveam stupefiata, erau foarte rezistenti si deopotriva de puternici. La inceput imi fusese foarte frica de soarta lui Jack, credeam ca va muri, dar acest lucru era imposibil.
Oare in viata voi mai cunoasta fel de fel de creaturi mistice care vor sa-mi faca rau? Este chiar asa de greu pentru mine sa fiu o fata normala? Sau poate America nu este o tara normala… Hm… sau poate amandoua. Multi cred ca demonii si vampirii nu exista, dar eu ii contrazic. Persoana pe care o iubesc cel mai mult, pentru care mi-as da viata este vampir, prietenele mele sunt sirene si dusmanul meu actual este un demon, mai rau de atat nu poate fi! Macar daca as putea spune unui om normal ce fel de creaturi exista in acest oras. Foarte greu este sa ti un secret!’ In timpul luptei, eu eram pierduta in gandurile mele, nu mai auzeam nimic. Un lucru m-a trezit destul de brusc: tipatul disperat al lui Mark. Atunci am realizat ca Andy se indrepta rapid catre mine si apoi filmul s-a intrerupt.
Eram cufundata in abis, in neant. Nu simteam nimic, nu vedeam nimic. Eram cufundata in intunecatul abis al inimii mele. Acel abis a fost luminat de acest cavaler ce calarea un armasar alb, el a fost scaparea mea din intuneric. El m-a salvat o data, dar a doua oara mai putea? Va mai incerca?
Oare ce simt acum este moartea? Daca da, este un lucru placut. Este asa de bine sa auzi vocea persoanei dragi rugandu-te sa te trezesti. Dar stai! De ce sa ma trezesc cand, teoretic eram moarta? Apoi am putut auzi:
-Te rog, Rose!
Vocea aceea melodioasa pe care o iubeam imi striga numele! Cu un efort extrem de mare, am deschis ochii. In acel moment i-am vazut fata cu trasaturi atat de fine, asemenea unui top model. Imi mangaie parul de cateva ori, apoi un zgomot se auzi din spatele nostru. Inainte sa reactionam, cineva il impinse pe Mark spre mine si ma musca de mana. Atunci visul mi s-a implinit! Ma transformam in vampir! Ce imi doream cel mai mult pe lumea asta, sa traiesc o eternitate. Zgomotul se auzi inca o data, dar de data aceasta in departare, apoi se pierdu in neant.
-Imi pare atat de rau! Se scuza Mark imediat.
-Iti multumesc atat de mult! Ii multumesc mult si acelui demon pentru ca te-a facut sa ma musti. Acum nu simt nimic diferit la mine, sunt la fel. Din cate mi-ai spus o sa devin mai frumoasa si o sa beau sange, acum ca sunt vampir.
Mark imi zambi. Era uimit de felul in care am reactionat, nu se astepta sa fiu atat de incantata. Am mers amandoi incet pana la iesirea din padure, unde era o stanca inalta. Ne-am catarat pe ea si ne-am asezat unul langa altul pe marginea ei. Jack imi zise cu o voce blanda:
-Este rasaritul, inceputul unei noi zile. O zi in care putem omori sau putem fi omorati, o zi dezastruasa sau totodata minunata. Nu putem prezice viitorul si ce se va intampla in continuare. Tot ce stim este ca vom continua sa speram ca visele noastre se vor implini odata. O zi in care visele se vor implini, dar se pot spulbera. Noi vom continua sa existam si vom vedea ce ne va rezerva viitorul.
Ma saruta bland. Acel sarut a durat o eternitate, o eternitate in care noi vom continua sa speram in visele si dorintele noastre.
:::...The End...:::
I hope u liked them... Astept commenturi
